Exerciţii de dicţie: Învaţă să vorbeşti clar şi cu încredere
În acest articol ţi-am pregătit cele mai cunoscute şi eficiente exerciţii de dicţie. Aceste exerciţii te vor ajuta să pronunţi cuvintele mai clar, îţi vor da mai multă încredere în tine şi te vor face să fii mai convingător.
Iată ce vei descoperi:
- De ce este important să ai o dicţie bună?
- Reguli esenţiale pentru exerciţii de dicţie.
- Top 21 exerciţii de dicţie.
1. De ce este important să ai o dicţie bună?
De-a lungul experienţei am întâlnit cursanţi care considerau că nu au nevoie de o dicţie bună. Aceştia susţineau că o dicţie bună este necesară mai degrabă profesioniştilor în domeniu: prezentatorilor, speakerilor, avocaţilor, actorilor, etc. Personal consider greşită această abordare.
Iată principalele motive:
- Dacă lucrezi în vânzări o dicţie bună te ajută să fii mai convingător.
- Dacă eşti liderul unei echipe, o dicţie bună te ajuta să transmiţi mai clar echipei pe care o coordonezi taskurile zilnice.
- Dacă ai un job care implică interacţiune frecventă cu alţi oameni, o dicţie bună te ajută să fii mult mai convingător.
- Dacă eşti speaker nu mai este necesar să îţi spun cât de important este să ai o dicţie perfectă.
Ideea de bază este următoarea: cu cât interacţionezi mai mult cu cei din jur, cu atât necesitatea de a avea o dicţie bună devine obligatorie.
Și am observat că există o strânsă legătură între modul în care rosteşti cuvintele şi încrederea de sine. Sigur că această afirmaţie nu este valabilă în condiţiile în care persoana în cauză suferă de o anumită boală care îi poate îngreuna vorbirea clară.
Iată cum funcţionează:
- pe de o parte, când ai o dicţie bună, reuşeşti să transmiţi mai clar ceea ce îţi doreşti, iar asta îţi creşte încrederea în tine;
- pe de altă parte, când încrederea de sine este ridicată, vocea ta va fi mult mai precisă, mai clară, mai fermă, vei avea o dicţie mult mai bună.
Este bine ştiut că vocea influenţează procesul de comunicare în proporţie de aproximativ 30%.
De fapt, impactul pe care îl creezi în momentul în care comunici este determinat de 3 componente:
- Comunicare Verbală: reprezintă ≈ 10% din procesul comunicării şi face referire la cuvintele pe care le rosteşti;
- Comunicare Paraverbală: reprezintă ≈ 30% din procesul comunicării şi face referire la caracteristicile vocii: volum, tonalitate, viteză;
- Comunicare Nonverbala: reprezintă ≈ 60% din procesul comunicării şi face referire la limbajul trupului.
După cum observi, modul în care îţi foloseşti vocea, creează un impact de trei ori mai mare decât cuvintele pe care le rosteşti.
Procentele mai sus menţionate, se modifică semnificativ în condiţiile în care vorbeşti la telefon. Cele 60% (comunicarea nonverbală) sunt complet eliminate şi atunci impactul pe care îl creezi este determinat doar de ceea ce spui (comunicare verbală) şi modul în care îți sună vocea (comunicare paraverbală).
Acum, dă-ţi singur răspunsul: îmbunătăţirea dicţiei este importantă şi pentru tine?
…
2. Reguli esenţiale pentru exerciţii de dicţie.
Iată câteva reguli esenţiale de care ar fi bine să ţii cont:
- Fiecare cuvânt trebuie rostit clar şi corect.
- La început încearcă să rosteşti fiecare cuvânt în mod corect apoi creşte viteza treptat.
- Începe cu exerciţii de dificultate scăzută, apoi de la o săptămână la alta, începe să creşti uşor gradul de dificultate.
- Practică zilnic aceste exerciţii ca să-ţi dezvolţi obiceiul de a rosti corect.
- Învaţă fiecare exerciţiu de dicţie pe de rost, te va ajuta să creşti viteza. Claritatea în gândire îţi determină claritatea în vorbire.
- Repetă fiecare exerciţiu de dicţie măcar de câteva ori.
- Oferă atenţie vocalelor pentru că ele sunt baza cuvintelor. Dacă nu sunt rostite corect, cuvintele nu au sonoritate bună.
- Nu prăbuşi finalurile cuvintelor întrucât finalurile trebuie să fie susţinute, articulate, duse până la capăt.
- Ai grijă la cum îţi dozezi aerul pe fiecare cuvânt. O respiraţie corectă dă forţă şi volum în vorbire. Pentru aceasta îţi recomand să faci câteva exerciţii de respiraţie pentru dicţie.
- Personal îţi recomand să începi dimineaţa aceste exerciţii.
Exerciţii de încălzire
Înainte de a trece la exerciţii de dicţie, îţi recomand să faci câteva exerciţii de încălzire. Fără încălzire, aparatul de vorbire nu este pregătit. Prin urmare, va fi destul de dificil să faci corect aceste lecţii de dicţie.
Exerciţiu de încălzire:
- ba, be, bi, bo, bu, bă, bî;
- da, de, di, do, du, dă, dî;
- fa, fe, fi, fo, fu, fă, fî;
- ja, je, ji, jo, ju, jă, jî;
- la, le, li, lo, lu, lă, lî;
- ma, me, mi, mo, mu, mă, mî;
- na, ne, ni, no, nu, nă, nî;
- pa, pe, pi, po, pu, pă, pî;
- ra, re, ri, ro, ru, ră, rî;
- șa, șe, și, șo, șu, să, şî;
- ta, te, ti, to, tu, tă, tî;
- ța, țe, ți, țo, țu, tă țî;
- va, ve, vi, vo, vu, vă, vî;
- za, ze, zi, zo, zu, ză, zî.
3. Top 21 exerciţii de dicţie.
Exerciţii de dicţie scurte 1.
Cupă cu capac, capac cu cupă.
Exerciţii de dicţie 2.
Fluture pe punte, fluture sub punte.
Exerciţii de dicţie 3.
O babă bălană mânca o banană babană.
Exerciţii de dicţie 4.
Un caricaturist care caricaturizează caricaturi caricaturistice, nu caricaturizează caricatura sa.
Exerciţii de dicţie 5.
Domnule Dudescu dați-mi dude din dudul dumneavoastră de după deal.
Exerciţii de dicţie 6.
Unui tâmplar i s-a întâmplat o întâmplare. Alt tâmplar, a auzit de întâmplarea tâmplarului de la tâmplărie, a venit și s-a lovit cu tâmpla de tâmplăria tâmplarului cu întâmplarea.
Exerciţii de dicţie 7.
Balaban Bălăbănescu bâlbâiește bâlbâitul bâlbâite pe negândite.
Exerciţii de dicţie 8.
Domnule director, doamna Dida Drăgan, dorește două dude din dudul dumnevoastră de dincolo de drum.
Exerciţii de dicţie 9.
Bucur și Bucura se bucură că Bucurel e bucuros în București.
Exerciţii de dicţie 10.
Cele șapte muze / Cu priviri de zuze / Scriu ca să se amuze / Versuri andaluze;
Șase călăuze / Încearcã s-acuze / Cinci femei lehuze / Că ar fi farfuze;
Cinci fine meduze / Geometrii confuze / Cu unghiuri obtuze / Și ipotenuze;
Patru buburuze / Roşii archebuze / Bâzâie ursuze / Zburând pe peluze;
Trei babe mofluze / Fără dinți și buze / Trag turte pe spuze / Fără să se scuze;
Douã autobuze / Lovite de-obuze / Au lumini difuze / Și defect la diuze;
Una din ecluze / La uși cu mezuze / Lupta cu taluze / Punându-și ventuze.
Exerciţii dicţie 11.
Şase saşi în şase saci soseau pe şosea.
Exerciţii de dicţie 12.
Capra calcă-n piatră, piatră crapă-n patru, crape capul caprei în patru, precum a crăpat piatra-n patru.
Exerciţii de dicţie amuzante 13.
Eu pup poala popii, popa pupa poala mea.
Exerciţii de dicţie amuzante 14.
Până când a cărămidărit cărămidarul pe cărămidăriță, a cărămidărit cărămidărița pe cărămidar.
Exerciţii de dicţie amuzante 15.
Pilă-n pungă, pungă-n pilă, pilălău cu pila lungă, pilește pila pilii cu pila lungă pe dunga pilii, până când pungă-n pilă a pilit pila pilită-n dungă.
Exerciţii de dicţie amuzante 16.
Duc în bac / Sac de dac / Aud: crac!
O fi Rac? / O fi Drac?
Face: poc! / Aud: mac / Aud: oac.
Nu e Rac / Nu-i Gândac / Nu e Cuc / Nu-i Brotac.
Îl apuc / Îl hurduc / E tot drac!
Exerciţii de dicţie 17.
Cosașul Sașa când cosește, cât șase sași Sașul cosește. Și-n sus, și-n jos de casă sa, cosește Sașul și-n șosea. Și șase case sașa-și știe, ce șansă Sașa-și spuse sieși.
Exerciţii de dicţie 18.
Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie unde se descocostârcăreau și alți cocostârci nedescocostârcăriți, să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.
Exerciţii dicţie grele 19.
Unilateralitatea colocviilor desolidarizează conştinciozitatea energeticienilor care manifestă o imperturbabilitate indiscriptibilă în locul nabucodonosorienei ireproşabilităţi.
Exerciţii de dicţie grele 20.
Releurile rablelor liderului rebelilor libieni atinse de originalitatea nabucodonosoriană aproape imperturbabilă, nesemnificativă pentru antiperistaltismul prestidigitatorului erau de un primitivism extrinsec şi veneau pe filiera colaboraţioniştilor incompatibili cu senzaţia de incomprehensibilitate când, în inalienabilitate, se prind cu dinamism zglobiu la cimilituri infinitezimale marcate de insesizabilitate cu o idiosincrasie fantasmagorică şi abracadabrantă ireversibilă în contemporaneitate şi fără unilateralitate cu o megalomanie uzând un primitivism spasmodic şi zguduitor.
Câteva cuvinte despre autor:
Gabriel Radu este Life & Executive Coach, Fondator la Programarea Succesului, Membru certificat JMT și îi face plăcere să te susțină în dezvoltarea ta personală sau în conducerea echipei și creșterea afacerii.
Are peste 12.000 de ore de practică în ultimii 13 ani, timp în care a format antreprenori, manageri și lideri din peste 25 de industrii.
Alte articole recomandate:
Lasa un raspuns
Adresa ta de email nu va fi publicata. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *
Mi-a plăcut articolul!Felicitări! Consider că este important să ai o dicție bună și să fii preocupat de a comunica bine cu cei din jurul tău!
Felicitări pentru articol!
Pentru completare, dacă îmi permiteți, as vrea sa recomand și articolul acesta: https://gratielavlad.ro/exercitii-de-dictie/ în care am pus și câteva filmulețe pentru a ajuta.
Sper sa nu deranjez. Felicitări pentru intreaga activitate.
extraordinar
Exercitiile de dictie ne ajuta sa ne exprimam corect gandurile, emotiile si starile, sa le dam o forma clara si sa ne fluidizam energia interioara.In felul acesta ne vom armoniza starile, gandurile emotiile si sentimentele si le vom impartasi celorlalti intr o forma care sa permita o comunicare eficienta!
e distractiv sa poti pronunta cuvinte incalcite
Consider ca a-mi imbunatati dictia m-ar ajuta in foarte multe aspecte , inclusiv prima impresie care o las cand cunosc o persoana noua , increderea de sine , faptul de a fi inteles clar si capacitatea de a transmite mesajul compact fara a pierde din valoarea informatiei transmise .
Personal cred că cel mai bun motiv pentru care cred ca este necesar sa imi îmbunătățesc dicția , ar fi , ca o sa pot fi capabil să mă exprim liber , cu incredere si cu sigurantă maximă că ceea ce spun atrage ca un magnet mintile din jur si le îndreaptă toata atentia pe ce zic eu. O sa pot ii pot influența si convinge pe cei din jur mult mai usor .